marți, august 23, 2011

Sustine Turismul Romanesc! Cascada Pruncea si Cabana 14 scaune



Cascada Pruncea este localizata in apropierea Barajului Siriu. De la Pensiunea "14 Scaune", se urca 2 kilometri pe un drum forestier şi se ajunge la un pod. Se coboara pe o cărare de lângă pod, printre copaci si se ajunge la cascada.

Înaltă de 5-6 metri, încadrată de o posadă din piatră care iese din pădure ca un scut, Cascada Pruncea reprezintă "noul" Siriului. Aici auzi doar apa şi miroşi numai fructe sălbatice, mâl, muşchi şi bolovani.

Langa Cascada Pruncea exista si o deschizatura folosita pe vremuri ca ascunzatoare.
Legenda spune ca pe vremuri exista un haiduc Gheorghilaş, un fel de Robin Hood, care "acu' multă vreme îi năcăja pe boierii de prin părţile astea". În ascunzatoarea de la cascada Pruncea se ascundea haiducul Gheorghilaş de poteră şi-şi împărţea prada cu tovarăşii de luptă. Potrivit legendei, febleţea lui Gheorghilaş era boierul Macovei de la Gura Teghii, care stăpânea mai multe turme de oi. Ori de câre ori dădea câte-o raită pe la stânele lui Macovei, Gheorghilaş nu uita de boier. Îl căuta, îl înşfăca de gât şi îi spunea cam aşa: "Futu-ţi legea, Macovei, cin' te-a scos în ochii mei?/ Păcatele mele multe, zilele tale scurte".
Oamenii de la Gura Teghii îl sărbătoresc an de an pe haiducul Gheorghilaş, pe 1 iunie.
Daca vrei sa poposesti peste noapte iti recomand Cabana 14 scaune.
Tel: 0238 513 433

marți, august 09, 2011

Franeaza cu puterea mintii



Pentru prima dată, cercetătorii au detectat semnalele din creier care anticipează momentul în care un şofer va frâna. În viitor, sistemele de frânare asistată ale automobilelor ar putea frâna înainte ca şoferul să facă un gest, prin simpla detecţie a gândurilor acestuia.

Semnalele electrice trimise de creier pentru a semnaliza intenţia de frânare au fost detectate de oamenii de ştiinţă cu 130 de milisecunde înainte ca şoferii să apese pedala de frânare, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Berlin. Dacă frâna ar fi fost aplicată în momentul în care gândul a fost detectat, distanţa de frânare ar fi fost redusă cu 4 metri.

Studiul publicat în Journal of Natural Engineering a fost efectuat pe o serie de voluntari care au fost aşezaţi în faţa a trei monitoare, într-un simulator de conducere numit "The Open Source Racing Car Simulator".

Fiecare individ a fost rugat să conducă un vehicul la 18 metri în spatele unui alt autoturism condus de computer, care circula cu o viteză de aproximativ 100 de kilometri pe oră.

Simularea includea trafic din sens opus şi curbe dificile. Când luminile de frână ale maşinii din faţă s-au aprins, subiecţii au frânat şi ei. Utilizând datele înregistrate de electroencefalograf (test electrofiziologic de explorare a sistemului nervos central) şi electromiograf (test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor), cercetătorii au putut identifica semnale care au intervenit constant în timpul frânării de urgenţă.
In viitor cercetatorii vor cauta o corelare intre datele emise de un electroencefalograf si un electromiograf, astfel cercetarile sa duca la conducerea asistata doar de ganduri... de a frana.