luni, iunie 06, 2011

Sustine Turismul Romanesc !





Gorunul lui Horea este un gorun (stejar de deal) vechi de circa 400 de ani, cu circumferința de 9 metri, aflat în locul numit "Panteonul Moților" din satul Țebea (județul Hunedoara).
Sub acest copac, în anul 1784, Horea i-a chemat la luptă pe moții adunați, îndemnându-i la răscoală. În apropierea gorunului (aflat în cimitirul satului), la circa 30 metri mai la nord, este îngropat Avram Iancu (decedat la 13 septembrie 1872).

Pentru a fi protejat de distrugerea prin uscare și putrefacție, în anul 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior. Pentru a permite dezvoltarea coroanei, trunchiul arborelui a fost retezat la înălțimea de 9 metri, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală.

Coroana gorunului a fost doborâtă la puternica furtună care s-a abătut asupra regiunii în iulie 2005.
În decursul timpului, în semn de recunoștință pentru eroii moților și ai neamului românesc, au mai plantat goruni în Cimitirul Eroilor de la Țebea conducători ai națiunii cum ar fi Regele Ferdinand I și Regina Maria. În anul 1966, prezent la Țebea, Nicolae Ceaușescu a dorit să planteze și el un gorun la căpătâiul mormântului lui Avram Iancu, dar acesta nu a prins rădăcini. Ca să nu se afle acest lucru, lucrătorii silvici au plantat în mare secret un alt puiet, care a avut aceeași soartă și abia al treilea puiet s-a prins în pământ. Acest puiet a avut o soartă tragică, el fiind smuls din pământ, dus în fața fostului Consiliu Popular, tăiat și dat pe foc în decembrie 1989 de către localnicii revoltați din Brad, oraș situat la mai puțin de 10 kilometri de Țebea [1].

În septembrie 2005, președintele Traian Băsescu a plantat un puiet de gorun la aproximativ 5 metri de sarcofagul de ciment care proteja vechiul gorun al lui Horea și la 15 metri de locul în care este înmormântat Avram Iancu [2].

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu